• 
• 

Manipularea pietei de capital prin metoda „Painting the tape”

Iniţierea de acţiuni prin care se realizează tranzacţii vizibile în cadrul sistemului de tranzacţionare doar pentru a se crea impresia unei activităţi sau a unei modificări de preţ în ceea ce priveşte un instrument financiar

 

Denumirea acestei practici manipulative este legată de folosirea tehnologiei telegrafului pe piaţa de capital, în vederea anunţării publicului, a persoanelor care nu se aflau în ringul bursier, în timp foarte scurt, a evoluţiei cursului unor instrumente financiare. Folosind telegraful, brokerii şi investitorii nu mai erau nevoiţi să aştepte ziarele de seară pentru a a vedea tranzacţiile efectuate şi nu mai trebuiau să fie prezenţi în mod efectiv în localul bursei. „Painting the tape” înseamnă „pictarea benzii de telegraf” care anunţă cursul instrumentelor financiare. Cu cât „desenul” este mai intens, cu atât activitatea de tranzacţionare cu un anumit instrument financiar este mai sporită.

Metoda „painting the tape” se bazează pe manipularea pieţei prin tranzacţii efective (chiar dacă artificiale) la care participă în mod necesar mai multe persoane.

 Într-o descriere din doctrină[1] a acestei practici cu caracter manipulativ s-a subliniat că „manipulatorul creează impresia unei activităţi de tranzacţionare legate de un instrument financiar sau de evoluţia preţului acestuia, fără o justificare economică aparentă”.

Această practică manipulativă îşi produce efectele în primul rând asupra impresiei avute de participanţii la piaţă cu privire la lichiditatea unui instrument financiar, element ce are influenţă asupra interesului investitorilor în privinţa titlului în cauză. O tranzacţionare activă a unui instrument financiar constituie o premiză pentru viitoare variaţii ascendente ale cursului acelui instrument.

            S-a arătat[2] că această metodă face ca activitatea de tranzacţionare să arate atât de bine, încât oricine ar fi tentat să „intre în acţiune” şi să tranzacţioneze respectivul instrument.

Metoda „painting the tape” se îmbină în majoritatea cazurilor cu tehnica „wash trades”. Comparativ cu „wash trades”, în cazul tehnicii „painting the tape” avem de-a face cu o schimbare de proprietar al instrumentelor financiare tranzacţionate în mod fictiv. De aici, rezultă aşadar că aplicarea metodei „painting the tape” necesită prezenţa pe piaţă a doi sau mai mulţi manipulatori.

Situaţia premisă a metodei „painting the tape” constă în deţinerea de către manipulator şi complicii săi a unor titluri cu o lichiditate redusă, de obicei acţiuni ale unor companii de dimensiuni mici. Un manipulator inteligent va iniţia o astfel de acţiune cu titluri care au un potenţial oarecare de creştere.

Semnificativă pentru scopul urmărit de manipulator în cadrul acestei metode este raportarea unor tranzacţii fictive, de natură a induce în eroare participanţii la piaţă cu privire la activitatea de tranzacţionare a unui instrument financiar. Important pentru manipulatori este să atragă atenţia asupra instrumentului financiar obiect al manipulării pentru ca acesta să înceapă a fi tranzacţionat la preţuri în ascensiune.

Metoda „painting the tape” poate să fie combinată şi cu alte metode de manipulare, constând în difuzarea de informaţii false sau înşelătoare despre un anumit emitent sau elaborarea de rapoarte şi analize interesate, de către persoane care au iniţiat anterior acestui moment o poziţie asupra instrumentului financiar respectiv.

Datorită asemănărilor existente cu metoda „wash trades” nu vom relua prezentarea elementelor definitorii ale acestei tehnici.

            În esenţă, cel care iniţiază această practică şi persoanele cu care acţionează concertat încep să ridice cursul unui instrument financiar prin tranzacţii în cadrul cărora se transferă pachete între aceste persoane. La un moment dat, această activitate intensă de tranzacţionare, coroborată şi cu aprecierea cursului instrumentului financiar, atrage atenţia altor investitori care, stimulaţi de speranţa unor profituri sigure, obţinute din tranzacţii cu titluri devenite subit lichide, încep să achiziţioneze aceste instrumente financiare la preţuri în ascensiune. În acest moment al apariţiei unui „exit” (a unei posibilităţi de vânzare, de abandonare a poziţiei de deţinător al respectivelor instrumente financiare), manipulatorul şi persoanele cu care acţionează concertat încep operaţiunea de „descărcare”, de vânzare a respectivelor instrumente financiare, la preţul pieţei, la nivelul la care se găseşte acesta datorită interesului creat pe piaţă pentru instrumentul financiar în cauză.

Pe măsură ce manipulatorul şi persoanele cu care acţionează concertat îşi lichidează poziţiile, în mod firesc încetează presiunea de la cumpărare care făcea să crească preţul, deoarece volumele din „ask” se măresc simţitor cu titlurile pe care manipulatorul le scoate la vânzare.

Acţiunea de vânzare a titlurilor deţinute de manipulator se realizează cu multă atenţie, întrucât apariţia unor ordine masive de vânzare în piaţă are efecte negative asupra cursului. De obicei, acţiunea de vânzare este demarată de manipulator atunci când există un volum al cererii suficient, la acele nivele de preţ care au capacitatea de a satisface ordinele de vânzare ce urmează a fi emise de către manipulator.

Aplicarea metodei „painting the tape” este legată de crearea unor grupuri de persoane care acţionează în mod concertat, aşa-numitele „pools”. Aceste „pools” au funcţionat cu succes în anii 20 în Statele Unite, pe perioada unei pieţei a taurului („bull market”) prelungite, întrucât, indiferent de momentul la care un investitor intra pe piaţă, datorită încrederii generale în creşterea continuă a valorii instrumentelor tranzacţionate, un câştig intervenea oricum. Crahul din 1929 a descurajat aplicarea acestei metode, desigur şi pe fondul apariţiei legislaţiei din domeniul pieţei de capital din cadrul programului „New Deal”. În prezent, aplicarea acestei metode este vădit facilitată de apariţia internetului, prin intermediul căruia absolut oricine poate constata în timp real evoluţia cursului instrumentelor financiar pe diverse pieţe ale lumii, volumul cererii, al ofertei, „adâncimea” pieţei etc.

În literatura economică au fost analizate implicaţiile încheierii unor convenţii între mai mulţi investitori în vederea tranzacţionării pe baze comune şi a obţinerii de profituri în urma acestei activităţi.

În principiu, încheierea de înţelegeri de tip „pools”” nu este ilicită. În anii 30, Comisia senatorială care a investigat evenimentele de pe piaţa americană care au generat prăbuşirea din 1929 a constatat că scopul principal al acestor „pools-uri” îl reprezintă însă manipularea pieţei. Încheierea înţelegerilor de tip „pools” are drept rezultat o creştere a volumului tranzacţionat, ceea ce constituie un element de atracţie deosebită pentru investitori. Mărirea volumului instrumentelor tranzacţionate are drept rezultat şi creşterea preţului, ceea ce reprezintă exact scopul operaţiunii derulate de membrii „pools-ului”[3]. S-a constatat, în aceeaşi ordine de idei, că lichiditatea titlurilor care sunt tranzacţionate de „pools-uri” este vizibil mai mare decât aceea a instrumentelor financiare care nu fac obiectul unor astfel de înţelegeri[4]. Autorii citaţi au realizat un model al evoluţiei preţului instrumentelor financiare manipulate prin intermediul tranzacţiilor efectuate de către membrii „pools-ului” şi au arătat că, în general în cazul unor astfel de manipulări, încep să apară semne de „anormalitate” în volum şi în preţ cu aproximativ 5 zile (şedinţe de tranzacţionare) înainte de a se atinge vârful de preţ[5]. Perioada de acumulare a manipulatorilor poate dura şi după ce se atinge vârful de preţ, operaţiunile de vânzare desfăşurându-se, în general pe o perioadă mai lungă, pentru a nu prăbuşi piaţa.

În consecinţă, aplicarea tehnicii „painting the tape” are efecte sporite într-o piaţă în ascensiune, în care există o „energie febrilă” de a tranzacţiona, indiferent de preţ[6] şi va fi mai greu de aplicat pe o piaţă aflată într-o perioadă mai lungă de scădere, în care încrederea investitorilor în piaţă în general este diminuată.

Această metodă de manipulare poate avea drept obiectiv şi susţinerea cursului unui instrument financiar a cărui piaţă este în scădere („bear market”). Intensificarea tranzacţionării unui instrument financiar, coroborată cu încheierea de tranzacţii la preţuri în ascensiune, schimbându-se astfel trendul unui titlu poate genera un entuziasm între investitori, care atribuie noul curs în creştere unor evenimente neanunţate, dar iminente. Într-o asemenea situaţie, preţul va creşte până când manipulatorii vor începe operaţiunile de vânzare, iar apariţia unor volume substanţiale în „ask”, coroborată cu întârzierea producerii evenimentului aşteptat de investitorii de bună-credinţă va genera o inversare a trendului şi o revenire la o „piaţă a ursului” („bear market”).

1.4.2.1 Cazuri de manipulare prin metoda „painting the tape”

            Unul dintre cei mai renumiţi investitori care au folosit metoda „painting the tape” a fost  Jesse Livermore, însă vom prezenta activităţile acestuia pe piaţa de capital americană, datorită complexităţii metodelor implicate,  în cadrul ultimului capitol.

            Ilustrativă pentru această metodă de manipulare sunt operaţiunile derulate cu titlurile Competitive Technologies, Inc. (“CTT”) în perioada 1998-2001[7] pe piaţa American Stock Exchange (AMEX).

            CTT era o companie de mici dimensiuni din domeniul tehnologiei, localizată în Connecticut. Directorul general al CTT, Frank McPike Jr., împreună cu şase brokeri de la patru firme diferite de brokeraj au „orchestrat” o schemă în perioada sus-menţionată în vederea creşterii valorii de piaţă a acţiunilor CTT. În cadrul acestei scheme au fost efectuate mai multe serii de tranzacţii între casele de brokeraj implicate, în scopul creării impresiei unei tranzacţionări active a titlurilor în discuţie. Pentru a ridica preţul au fost folosite şi alte tehnici manipulative, cum ar fi tranzacţii efecuate la închiderea pieţe în scopul stabilirii unui preţ de referinţă artificial („marking the close”), tranzacţii fără schimbarea în fapt a proprietarului („wash trades”) etc. În cadrul acestor operaţiuni au fost plasate sute de ordine de cumpărare a titlurilor CTT, în volume mici, în conturile caselor de brokeraj şi ale clienţilor lor[8]. În cca. 90% din şedinţele de tranzacţionare din perioada respectivă preţul titlurilor CTT a crescut, mult peste valoarea lor reală, conform plângerii formulate de SEC[9].

Investitorii au fost induşi în eroare de această activitate de tranzacţionare coroborată cu creşeterea preţului acţiunilor CTT, ajungând să cumpere respectivele titluri cu 20 USD/acţiune, la cursul cel mai înalt atins. După încetarea acţiunii manipulative, a început un trend descrescător, preţul acţiunilor CTT căzând până la 3USD/acţiune.

Plângerea SEC împotriva persoanelor vinovate a fost depusă la Curtea Districtuală a Statului Connecticut în august 2004, iar în octombrie 2007 CTT a anunţat că a ajuns la o înţelegere cu SEC în vederea închiderii dosarului şi a încheierii procesului[10].

 

Noutate

• Opinie Cristian Duţescu, partener Duţescu&Partners: Regândirea fiscalizării proprietăţii (I). Eliminarea impozitării proprietăţii asupra construcţiilor
• Lansare de carte: Teoria generală a bunurilor, autor: Av. dr. Cristian Duțescu
• Impozitarea Operațiunilor cu Cryptomonede
• De ce lipsa de supraveghere pe pieţele financiare poate naşte monştri. Cazul City Insurance şi câteva probleme ale pieţei de capital
• NOUTĂȚI/ELEMENTE IMPORTANTE PRIVIND PROIECTUL DE REGULAMENT PRIVIND EMITENȚII DE INSTRUMENTE FINANCIARE ȘI OPERAȚIUNI DE PIAȚĂ

Publicatii Inapoi