• 
• 

Răscumpărare a propriilor acţiuni de către o societate admisă la tranzacţionare pe o piaţă reglementată

Cristian Duţescu

avocat Baroul Bucureşti

 

Capitolul I. Regimul  juridic aplicabil

 

 1.1 Sediul materiei

 

Răscumpărarea propriilor acţiuni de către o societate emitentă admisă la tranzacţionare pe o piaţă reglementată presupune respectarea unor exigenţe izvorând atât din dreptul comun, Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990R[1], cât şi din normele speciale, respectiv Regulamentul CE nr. 2273/2003[2]. Actualele prevederi din legea română a societăţilor comerciale transpun dispoziţiile Directivei Consiliului nr. 77/91/CEE, numită Directiva a II a a Consiliului[3]

Regulamentul comunitar reprezintă un act normativ de directă aplicare, conform art. 288 alin. (2) din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene (fostul art.249 din Tratatul pentru Instituirea Comunităţilor Europene) fiind obligatoru pe teritoriul României începând cu 01.01.2007.

Contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate în cadrul operaţiunii de răscumpărare a propriilor acţiuni de către societatea emitentă, reprezintă varietăţi ale contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, fiind supuse unor rigori statuate prin norme juridice imperative.

Dispoziţiile Regulamentului CE nr. 2273/2003 sunt aplicabile numai emitenţilor admişi la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.

Este necesar să precizăm că Legea nr.31/1990R conţine mai multe norme juridice care vizează instituţia juridică a răscumpărării propriilor acţiuni de către societatea emitentă. Astfel, dreptul comun este conţinut de art. 103¹ din Legea nr.31/1990R, care stabileşte condiţiile în care, de regulă, o societate emitentă poate să îşi răscumpere propriile acţiuni. Dispoziţiile art. 104 din Legea nr.31/1990R determină excepţiile de la dreptul comun, în timp ce prevederile art. 104¹ conturează sancţiunile aplicabile pentru nerespectarea condiţiilor de dobândire de către societatea emitentă a propriilor acţiuni. Dispoziţiile art. 134 din Legea societăţilor comerciale prevăd anumite cazuri speciale de răscumpărare forţată a propriilor acţiuni, în timp ce cele ale art. 207 alin. (1) lit.c) introduc posibilitatea reducerii capitalului social prin răscumpărarea propriilor acţiuni urmată de anularea lor.

 

1.2. Noţiunile de piaţă reglementată şi sistem alternativ de tranzacţionare

 

În prezent, în dreptul român există două definiţii legale ale instituţiei juridice a pieţei reglementate. Prima este conţinută de art. 125 din Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital[4]:

„O piaţă reglementată este un sistem pentru tranzacţionarea instrumentelor financiare, care:

a) funcţionează regulat;

b) este caracterizată de faptul că reglementările emise şi supuse aprobării C.N.V.M. definesc condiţiile de funcţionare, de acces pe piaţă, condiţiile de admitere la tranzacţionare a unui instrument financiar;

c) respectă cerinţele de raportare şi transparenţă în vederea asigurării protecţiei investitorilor stabilite de prezenta lege, precum şi reglementările emise de C.N.V.M., în conformitate cu legislaţia comunitară.”

            Cea de-a doua definiţie a acestei instituţii juridice este cuprinsă în Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (Directiva MiFID), descriind într-un mod mai adecvat elementele esenţiale care compun noţiunea de piaţă reglementată. În conformitate cu art. 4 alin. (1) pct.14 din MiFID, „piață reglementată” înseamnă un sistem multilateral, exploatat și gestionat de un operator, care asigură sau facilitează confruntarea - chiar în interiorul său și în conformitate cu norme nediscreționare - a unor interese multiple de vânzare și de cumpărare exprimate de terți pentru instrumente financiare, într-un mod care conduce la încheierea de contracte privind instrumente financiare admise la tranzacționare în cadrul normelor sale și al sistemelor sale, și care este autorizat și funcționează în mod regulat.

Sistemul multilateral (multifuncţional) de tranzacţionare este acel sistem în care preţurile sunt formate prin sistemul licitaţiei, pe baza ordinelor de vânzare şi de cumpărare introduse de participanţii la piaţă. Reglementările în baza cărora funcţionează sistemele multifuncţionale sunt emise de către un organism statal, în cazul pieţelor reglementate sau de operatorul de sistem cu atribuţii de autoreglementare, autorizat de o autoritate statală, pornind de la principiile înscrise în actele normative adoptate de Parlament sau de autoritatea de reglementare a pieţei de capital. Spre deosebire de sistemul multilateral, sistemul bilateral de tranzacţionare este acel sistem în care un dealer (firmă de investiţii) afişează cotaţii de vânzare şi de cumpărare pentru anumite titluri. Tranzacţiile se încheie între investitori şi dealer, la cursuri negociate între dealeri.

 

Un sistem alternativ de tranzacţionare reprezintă, conform art. 4 alin. (1) pct. 15 din MiFID, acel sistem multilateral de tranzacţionare exploatat de o întreprindere de investiții sau de un operator de piață, care asigură întâlnirea - chiar în interiorul său și în conformitate cu norme nediscreționare - unor interese multiple de vânzare și de cumpărare exprimate de terți pentru instrumente financiare, într-un mod care conduce la încheierea de contracte.

 

 

 

II. Principiile care guvernează derularea programelor de răscumpărare

 

Programele de răscumpărare a propriilor acţiuni adoptate de către un emitent admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată trebuie să respecte o serie de principii înscrise în „Preambulul” Regulamentului Comisiei Europene nr. 2273/2003.

 

A. Principiul transparenţei. Având în vedere faptul că asigurarea unui înalt grad de transparenţă contribuie la evitarea apariţiei faptelor din sfera abuzului de piaţă, emitenţii care au adoptat programe de răscumpărare trebuie să informeze autoritatea competentă de care depind cu privire la aceasta, precum şi, după caz, publicul. Invetsitorii trebuie să cunoască cu promptitudine şi într-un mod clar şi complet detaliile esenţiale ale tuturor tranzacţiilor prin care societatea emitentă şi-a răscumpărat propriile acţiuni, pentru a nu fi induşi în eroare de anumite elemente noebişnuite (preţ, volum) ale tranzacţiilor respective.

B. Principiul limitării volumelor de acţiuni tranzacţionate în cadrul unui program de răscumpărare. Pentru a se evita abuzurile de piaţă, volumul zilnic de operaţiuni cu acţiuni proprii efectuate în cadrul programului de răscumpărare trebuie limitat. Cu toate acestea, o anumită flexibilitate se impune pentru adaptarea la condiţiile pieţei, de exemplu la un slab nivel de tranzacţionare. Implementarea acestui principiu este necesar a se realiza în dreptul intern al statelor membre ţinându-se cont de specificul fiecărei pieţe în privinţa gradului de lichiditate.

 

În doctrina română[5], pornind de la dispoziţiile art.103 alin. (1) din Legea nr.31/1990R, s-a făcut vorbire de un veritabil principiu al interdicţiei dobândirii propriilor acţiuni de către societatea emitentă. În condiţiile în care răscumpărarea propriilor acţiuni de către societatea emitentă reprezintă o operaţiune juridică permisă în anumite condiţii, fiind eficientă economic şi utilizată relativ frecvent în practică, apreciem că nu se poate susţine teza existenţei unei legi de bază, a unui principiu al interdicţiei de dobândire a propriilor acţiuni.

De altfel, interpretând literal textul art. 103 alin. (1), precum şi cel al art. 103¹ din Legea nr.31/1990R, observăm o diferenţă esenţială de abordare a legiuitorului, sesizată şi de autorul sus-menţionat. În timp ce dispoziţiile art. 103 alin. (1) vizează „subscrierea” acţiunilor de către societatea emitentă, prevedrile art. 103¹ sunt incidente în cazul „dobândirii” propriilor acţiuni. Concluzia logică ce se impune este aceea că o societate comercială nu va putea să efectueze operaţiunea juridică de subscriere a propriilor acţiuni în icio condiţie, însă societatea emitentă va putea să dobândească propriile acţiuni în orice alt mod în afara subscrierii. În mod evident noţiunea de „subscriere” vizează achiziţionarea unor acţiuni nou emise, fie la constituirea societăţii, fie cu ocazia majorării de capital social, care fac obiectul unei oferte publice sau private[6], în timp ce noţiunea de „dobândire” se referă la acţiuni deja emise care se află în circulaţie, în patrimoniul altor persoane.

 

III.  Limitele principiului libertăţii contractuale în materia răscumpărării propriilor acţiuni de către societatea emitentă

 

3.1 Condiţiile în care o societate poate dobândi propriile acţiuni

 

Regulamentul CE nr. 2273/2003 prevede că programele de răscumpărare a propriilor acţiuni trebuie să respecte prevederile art. 19 alin. 1 din Directiva a II-a a Comunităţilor Economice Europene, Directiva nr. 77/91/EEC[7].

 

În dreptul român, o societate comercială fie că este admisă la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, fie că este listată într-un alt tip de sistem de tranzacţionare, care nu întruneşte condiţiile de a fi calificat drept piaţă reglementată, fie că este de tip închis, nelistată, poate dobândi propriile acţiuni, conform art. 103¹ din Legea nr. 31/1990R, modificată prin Legea nr. 441/2006, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în nume propriu, numai cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

– existenţa hotărârii de autorizare a dobândirii adoptată de adunarea generală extraordinară, care va stabili condiţiile acestei dobândiri, în special numărul maxim de acţiuni ce urmează a fi dobândite, durata pentru care este acordată autorizaţia şi care nu poate depăşi 18 luni de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV‑a, şi, în cazul unei dobândiri cu titlu oneros, contravaloarea lor minimă şi maximă, precum şi perioada în care se va derula programul de răscumpărare a propriilor acţiuni;

– valoarea nominală a acţiunilor proprii dobândite de societate, inclusiv a celor aflate deja în portofoliul său, nu poate depăşi 10% din capitalul social subscris;

– tranzacţia poate avea ca obiect doar acţiuni integral liberate;

– plata acţiunilor astfel dobândite se va face numai din profitul dis­tribuibil sau din rezervele disponibile ale societăţii, înscrise în ultima situaţie financiară anuală aprobată, cu excepţia rezervelor legale.

S‑a afirmat[8] că această hotărâre de încuviinţare a dobândirii pro­priilor acţiuni va putea fi luată şi de către consiliul de adminis­traţie/administratorul unic, în ipoteza în care i‑au fost delegate anu­mite atribuţii de către adunarea generală extraordinară a acţiona­rilor, în temeiul art. 114 din Legea nr. 31/1990, cu condiţia ca achiziţionarea propriilor acţiuni să se efectueze în scopul în care au fost delegate atribuţiile. Această soluţie este justificată în cazul în care consiliul de administraţie a fost împuternicit să mute sediul societăţii, să schimbe obiectul de activitate sau să reducă capitalul social. În primele două ipoteze, societatea va putea fi nevoită să răscumpere acţiunile deţinute de acţionarii care doresc să se retragă din societate, în temeiul art. 134 din Legea nr. 31/1990, în ultima situaţie, va fi nevoită să‑şi răscumpere acţiunile în vederea anulării acestora şi reducerii pe cale de consecinţă a capitalului social.

Este necesară aşadar exprimarea voinţei juridice a acţionarilor societăţii şi adoptarea unei hotătâri a Adunării Generale a Acţionarilor, în virtutea principiului majoritar, în sensul creării unei situaţii juridice la care se referă dispoziţiile art. 134 din Legea nr.31/1990R sau în sensul diminuării capitalului social. A.G.E.A va decide în principiu una dintre operaţiunile la care se referă art. 134 din Legea nr.31/1990R, împuternicind consiliul de administraţie, în baza art. 114 din acelaşi act normativ, să îndeplinească operaţiunile şi formalităţile necesare punerii în aplicare a hotărârii AGEA.

Se vor putea dobândi doar acţiuni integral liberate, cu condiţia ca întregul capital social să fie vărsat.

Potrivit dispoziţiilor art. 104 alin. (1) din Legea nr.31/1990R, restricţiile prevăzute la art. 103¹ nu se aplică:

   a) acţiunilor dobândite în conformitate cu art. 207 alin. (1) lit. c) din Legea nr.31/1990R, ca urmare a unei decizii a adunării generale de reducere a capitalului social prin dobândirea propriilor acţiuni urmată de anularea lor;

   b) acţiunilor dobândite ca urmare a unui transfer cu titlu universal;

   c) acţiunilor integral liberate, dobândite prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, într-o procedură de executare silită împotriva unui acţionar, debitor al societăţii;

   d) acţiunilor integral liberate, dobândite cu titlu gratuit.

 

Aceste restricţii nu sunt incidente nici în situaţia în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 134 din Legea nr.31/1990R referitoare la obligaţia societăţii emitente de a-şi răscumpăra propriile acţiuni în cazul în care intervin anumite evenimente importante în funcţionarea societăţii.

Directiva a II a a Consiliului prevede în cadrul art. 19 alin. (2) prerogativa legiuitorului naţional de a stipula derogări de la normele juridice care instituie restricţiile dobândirii propriilor acţiuni de către societatea emitentă, „dacă achiziționarea de către societate a propriilor acțiuni este necesară pentru a evita ca societatea să sufere prejudicii iminente și semnificative. În acest caz, următoarea adunare generală trebuie să fie informată de către organul de administrare sau conducere cu privire la motivele sau natura achiziției efectuate, numărul și valoarea nominală sau, în absența unei valori nominale, echivalentul contabil al acțiunilor achiziționate, proporția din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă și contravaloarea acestor acțiuni.”

Totodată, dispoziţiile art. 20 din Directivă prevăd posibilitatea introducerii în legislaţiile naţionale a unor derogări de la îndeplinirea condiţiilor limitative privind răscumpărarea propriilor acţiuni, în următoarele cazuri, neavute în vedere de către legiuitorul român:

-acțiunile achiziționate de la un acționar în cazul în care nu au fost achitate;

- acțiunile achiziționate pentru despăgubirea acționarilor minoritari la societăți asociate;

- acțiunile integral achitate, achiziționate în cadrul unei vânzări impuse printr-o hotărâre judecătorească pentru plata unei creanțe datorate societății de către proprietarul acțiunilor;

- acțiunile integral achitate, emise de o societate de investiții cu capital fix și achiziționate la cererea investitorului de societatea în cauză sau de o societate comercială asociată; aceste achiziții nu trebuie să conducă la reducerea activului net sub cuantumul capitalului subscris plus eventualele rezerve a căror repartizare este interzisă de lege.

 

Legiuitorul comunitar permite statelor membre să stabilească în cadrul legilor interne posibilitatea răscumpărării de către societatea emitentă, fără restricţii, a propriilor acţiuni în toate aceste cazuri sus-menţionate, pentru primele trei situaţii subzistând însă obligaţia înstrăinării acestir acţiuni în maxim trei ani de la data dobândirii lor, la fel ca şi în cazurile de excepţie prevăzute în legsilaţia română (mai puţin în situaţia dobândirii propriilor acţiuni în vederea diminuării capitalului social), cu excepția cazului în care valoarea nominală sau, în absența valorii nominale, echivalentul contabil al acțiunilor achiziționate, inclusiv acțiunile pe care societatea le-a achiziționat prin intermediul unei persoane acționând în nume propriu, dar în contul societății, nu depășește 10 % din capitalul subscris.

 

 

3.2. Subscrierea acţiunilor de către o persoană care acţionează în nume propriu, dar în contul societăţii emitente

 

Legea nr. 441/2006 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată[9], a introdus o interdicţie de a subscrie acţiunile unei societăţi şi pentru persoana interpusă care acţionează în contul acelei societăţi. Astfel, potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dacă acţiunile unei societăţi sunt subscrise de o persoană acţionând în nume propriu, dar în contul societăţii în cauză, se consideră că subscriitorul a subscris acţiunile pentru sine, în nume propriu, fiind obligat să achite contravaloarea acestora.

Persoana la care se referă art. 103 din Legea nr.31/1990R poate să fie deopotrivă o persoană fizică, ori o persoană juridică.

 

 

3.3 Obiectivele răscumpărării propriilor acţiuni de către o societate admisă la tranzacţionare pe o piaţă reglementată

 

            În principiu, orice operaţiune efectuată pe o piaţă reglementată de capital trebuzie să se supună exigenţelor Directivei Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2003/6/CE privind abuzul de piaţă. Dispoziţiile art. 8 ale acestui act normativ comunitar instituie excepţii de la aplicarea regimului juridic al abuzului de piaţă, în cadrul acestora itnrând şi programele privind răscumpărarea propriilor acţiuni derulate de către societăţile emitente listate pe o piaţă reglementată.

            Normele juridice incidente, respectiv art. 3 din Regulamentul CE nr. 2273/2003, prevăd drept singure obiective admisibile ale programului de răscumpărare următoarele:

a)      reducerea capitalului social;

b)      onorarea obligaţiilor ce îi revin emitentului ca urmare a emisunii unor titluri de creanţă (obligaţiuni) convertibile în acţiuni sau derularea unor programe de opţiuni pe acţiuni sau de alocare de acţiuni către salariaţi sau unei societăţi asociate.

În cazul situaţiei prezentate la lit.b) ultima teză vizează, spre exemplu, situaţia în care s-a născut necesitatea obţinerii unei finanţări din partea unei societăţi din cadrul aceluiaşi grup, iar rambursarea împrumutului se realizează prin alocarea de acţiuni către împrumutător.

Este de subliniat faptul că limitarea la obiectivele sus-menţionate se manifestă numai în situaţia emitenţilor admişi la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.

Instituirea unei astfel de restricţii, la anumite obiective limitativ determinate de lege, se întemeiază pe principiul protecţiei investitorilor şi are drept raţiune împiedicarea acţionarului majoritar de a elimina din acţionariatul societăţii acţionarii care au deţineri reduse.

 

3.4. Regimul juridic aplicabil subscrierii, deţinerii şi dobândirii de acţiuni de către o societate controlată de societatea emitentă

 

            Potrivit dispoziţiilor art. 107¹ din Legea nr.31/1990R, care reiau prevederile art.24a din Directiva a II a a Consiliului (Directiva 77/91/CEE), „subscrierea, dobândirea sau deţinerea de acţiuni ale unei societăţi pe acţiuni de către o altă societate la care societatea pe acţiuni deţine, direct sau indirect, majoritatea drepturilor de vot sau ale cărei decizii pot fi influenţate în mod semnificativ de societatea pe acţiuni este considerată ca fiind efectuată de către societatea pe acţiuni însăşi.”

            Cu alte cuvinte, norma legală vizează ipoteza în care societatea emitentă este un acţionar care deţine controlul asupra unei alte societăţi care subscrie acţiunile în cauză.

Aceste dispoziţii sunt incidente şi în cazul în care societatea controlată de emitent se află sub jurisdicţia unui alt stat.

            În cuprinsul art. 107¹ se face vorbire, în mod indirect de instituţia juridică a controlului, prin utilizarea sintagmelor „o altă societate la care societatea pe acţiuni deţine, direct sau indirect, majoritatea drepturilor de vot sau ale cărei decizii pot fi influenţate în mod semnificativ de societatea pe acţiuni”.

Legea română a societăţilor comerciale nu defineşte noţiunea de control. Din interpretarea art. 107¹ ar rezulta că această instituţie juridică presupune două ipoteze:

a)                           deţinerea majorităţii drepturilor de vot în adunarea generală, situaţie în care de regulă, societatea în cauză are calitatea de calitatea de acţionar majoritar;

b)                          puterea de a influenţa semnificativ deciziile societăţii (spre exemplu, în situaţia în care, deşi un acţionar nu deţine majoritatea drepturilor de vot, poate să impună adoptarea în adunările generale a deciziilor care corespund intereselor sale, fie pentru nu se poate coagula o majoritate de către ceilalţi acţionari, fie pentru că a încheiat acorduri cu alţi acţionari care îi conferă controlul asupra majorităţii drepturilor de vot.

A defini noţiunea de control numai prin aceste două componente ar reprezenta o abordare incompletă a acestei instituţii juridice, mai ales în condiţiile în care legiuitorul comunitar a oferit o definiţie legală sensibil mai amplă.

Dispoziţiile art.2 alin.1 lit.f) din Directiva Parlamentului şi Consilului European nr. 109/2004/CE privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și de modificare a Directivei 2001/34/CE[10] arată că  "întreprindere controlată" este orice întreprindere (societate emitentă):

(i) în care o persoană fizică sau juridică deține majoritatea drepturilor de vot sau

(ii) în care o persoană fizică sau juridică are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de administrație, de conducere sau de supraveghere, fiind, în același timp, deținătoare de acțiuni sau asociată a întreprinderii în cauză sau

(iii) în care o persoană fizică sau juridică este deținător de acțiuni sau asociat și controlează singură, în temeiul unui acord încheiat cu alți deținători de acțiuni sau asociați ai întreprinderii în cauză, majoritatea drepturilor de vot ale deținătorilor de acțiuni sau asociați sau

(iv) asupra căreia o persoană fizică sau juridică are puterea de a exercita sau exercită efectiv o influență dominantă sau un control;

În legislaţia română art. 2 alin.1 pct.16 lit.b) din Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital defineşte instituţia controlului ca reprezentând „relaţia dintre societatea-mamă şi o filială sau o relaţie similară între orice persoană fizică sau juridică şi o societate comercială; orice filială a unei filiale va fi considerată o filială a societăţii-mamă, care este în fapt entitatea care controlează aceste filiale.”

În ceea ce priveşte conţinutul instituţiei juridice a filialei, acesta excede cadrul determinat de dispoziţiile legii române a societăţilor comerciale, căpătând înţelesul conturat de dispoziţiile art.2 alin.1 pct.6 raportate la cele ale art. 2 alin.1 pct.27 din Legea nr.297/2004. Astfel filiala este reprezentată de orice societate comercială în cadrul căreia există un asociat sau un acţionar persoană juridică care

a) deţine direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot la aceasta;

b) poate să numească sau să revoce majoritatea membrilor organelor de administrare sau de control ori alte persoane cu putere de decizie în societatea respectivă;

c) poate exercita o influenţă semnificativă asupra entităţii la care este acţionar sau asociat, în virtutea unor clauze cuprinse în contracte încheiate cu entitatea respectivă sau a unor prevederi cuprinse în actul constitutiv al acestei entităţi;

d) este acţionar sau asociat al unei entităţi şi:

-. a numit singur, ca rezultat al exercitării drepturilor sale de vot, majoritatea membrilor organelor de administrare sau de control ori majoritatea conducătorilor filialei în ultimele două exerciţii financiare, sau

-. controlează singur, în baza unui acord încheiat cu ceilalţi acţionari sau asociaţi, majoritatea drepturilor de vot.

 

Directiva a II a Consiliului prevede în cadrul art. 24 alin. (4) şi anumite situaţii de excepţie, în care actele juridice de subscriere sau de dobândire a acţiunilor de către societatea controlată de societatea emitentă pot să nu fie asimilate subscrierii sau dobândirii propriilor acţiuni:

-          atunci când subscrierea, achiziția sau deținerea este efectuată în numele unei alte persoane decât persoana care subscrie, achiziționează sau deține acțiuni, care nu este nici societatea comercială pe acțiuni emitentă, nici altă societate comercială la care societatea comercială pe acțiuni deține, direct sau indirect, majoritatea drepturilor de vot sau la care poate exercita o influență dominantă, direct sau indirect;

-          atunci când subscrierea, achiziția sau deținerea este efectuată de altă societate comercială în calitatea sa și în contextul activității sale ca agent profesionist de titluri de valoare, cu condiția ca aceasta să fie membru al unei burse de valori situate sau operând într-un stat membru sau să fie aprobată sau supervizată de o autoritate a statului membru cu competențe în supravegherea agenților profesioniști de titluri de valoare, care, în înțelesul prezentei directive, pot să includă instituții de credit;

-          atunci când acțiunile deținute la o societate comercială pe acțiuni de altă societate comercială au fost achiziționate înainte de stabilirea raporturilor de control dintre cele două societăți comerciale.

 

3.5 Dobândirea acţiunilor „rambursabile”

 

            Acţiunile rambursabile sunt acele acţiuni asupra cărora există o opţiune de răscumpărare care poate fi exercitată fie de către emitent, fie de către acţionar, fie de către ambii[11]. Legislaţia română nu prevede acest tip de acţiuni.

Legiuitorul comunitar a prevăzut în cadrul art. 39 din Directiva a II a a Consiliului condiţiile în care se pot răscumpăra aceste acţiuni rambursabile. Astfel, în ipoteza în care există posibilitatea conferită de legislaţia unui stat mebru ca societăţile comerciale să emită acţiuni rambursabile, este necesar ca legiuitorul naţional să impună îndeplinirea unor condiţii minimale:

 (a) răscumpărarea trebuie să fie permisă prin statutul sau actul constitutiv al societății înainte de subscrierea acțiunilor care urmează să fie răscumpărate;

(b) acțiunile trebuie să fie achitate integral;

(c) condițiile și modul de răscumpărare sunt stabilite prin statutul sau actul constitutiv al societății;

(d) răscumpărarea se poate face doar utilizând sume disponibile pentru repartizare în sau sume obținute dintr-o nouă emisiune realizată în vederea efectuării rambursării în cauză;

(e) o sumă egală cu valoarea nominală sau, în absența acesteia, cu echivalentul contabil al tuturor acțiunilor răscumpărate trebuie depusă într-o rezervă care nu poate fi repartizată acționarilor, exceptând cazul unei reduceri a capitalului subscris; rezerva în cauză poate fi utilizată doar pentru majorarea capitalului subscris prin capitalizarea rezervelor; acestă condiţie nu este aplicabilă dacă răscumpărarea se face cu sume obținute dintr-o nouă emisiune realizată în vederea efectuării rambursării în cauză;

(f) dacă se prevede plata unei prime către acționari ca urmare a răscumpărării, prima poate fi plătită doar din sumele disponibile pentru repartizare sau dintr-o altă rezervă decât cea menționată la litera (e) care nu poate fi repartizată acționarilor, exceptând cazul unei reduceri a capitalului subscris; rezerva în cauză poate fi utilizată doar pentru majorarea capitalului subscris prin capitalizarea rezervelor sau pentru acoperirea costurilor pe care societatea trebuie să le suporte sau care îi pot fi imputate pentru constituire și, dacă este cazul, înainte ca societatea să fie autorizată să își înceapă activitatea sau a costurilor emisiunii de acțiuni sau obligațiuni sau pentru plata unei prime către deținătorii de acțiuni sau obligațiuni răscumpărabile.

 

 

IV.  Modalitatea efectuării operaţiunii de răscumpărare a propriilor acţiuni

 

4.1  Etapele operaţiunii de răscumpărare a propriilor acţiuni

 

Operaţiunea de răscumpărare a propriilor acţiuni se realizează, în cazul unei societăţi admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau într-un sistem alternativ de tranzacţionare, ori pe piaţa Rasdaq, presupune parcurgerea următoarei proceduri:

 

a) Stabilirea valorii maxime şi minime la care se va realiza răscumpărarea acţiunilor, pe baza unui raport de evaluare sau pe baza unei analize a orgasnelor de conducere ale societăţii, care va lua în considerare preţul de piaţă al titlurilor respective;

b) Adoptarea unei hotărâri a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor;

c) Înregistrarea respectivei Hotărâri la Oficiul Registrului Comerţului;

d) Încheierea unui contract de intermediere cu o societate de servicii de investiţii financiare;

e) Efectuarea propriu-zisă a tranzacţiilor de cumpărare a acţiunilor, în contul acestei societăţi de pe Piaţa Rasdaq, cu respectarea limtelor stabilite de către AGEA.

f) Eventual, anularea acţiunilor răscumpărate şi diminuarea corespunzătoare a capitalului social.

 

4.2 Reguli privind stabilirea preţului

 

Condiţiile referitoare la preţul de răscumpărare sunt conţinute în art. 103¹ din Legea nr.31/1990R şi în Regulamentul CE nr.2273/2003.

Astfel,

 

a)      Potrivit dispoziţiilor art. 103¹ din Legea nr.31/1990R, hotărârea A.G.E.A trebuie să stabilească numărul maxim de acţiuni ce urmează a fi dobândite, durata pentru care este acordată autorizaţia şi care nu poate depăşi 18 luni de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi, în cazul unei dobândiri cu titlu oneros, contravaloarea lor minimă şi maximă.

b)      Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Regulamentul CE nr. 2273/2003, în ceea ce priveşte preţul, la efectuarea unor operaţiuni în cadrul unui program de răscumpărare, emitentul nu va putea să cumpere acţiuni la un preţ mai mare decât cel al ultimei operaţiuni independente sau al ofertei independente actuale celei mai ridicate pe piaţa pe care se efectuează achiziţia, în cazul în care preţul este mai mare. În cazul în care această piaţă nu este reglementată, preţul ultimei operaţiuni independente sau al ofertei independente actuale celei mai ridicate, considerat preţ de referinţă, este cel al pieţei reglementate a statului membru în care are loc achiziţia.

c)      În cazul în care emitentul achiziţionează acţiuni proprii cu ajutorul instrumentelor financiare derivate, preţul de cumpărare al acestora nu poate fi mai mare decât preţul ultimei tranzacţii independente anterioare sau, dacă preţul este mai mare, al ofertei independente actuale celei mai ridicate.

 

 

Pentru a răspunde acestor două exigenţe legale, este necesar aşadar ca Adunarea Generală Extraordinară să stabilească valoarea minimă la care se poate efectua răscumpărarea propriilor acţiuni, neexistând niciun prag legal care să limiteze valoarea inferioară a preţului răscumpărării.

În ceea ce priveşte valoarea maximă a preţului de răscumpărare, aceasta trebuie să fie inferioară ultimului preţ înregistrat pe piaţă, în care nu au fost implicate persoane iniţiate sau persoane afiliate emitentului.

 

4.3  Reguli privind volumul acţiunilor ce fac obiectul operaţiunilor de răscumpărare

 

Volumul total al acţiunilor răscumpărate trebuie să se situeze sub o anumită limită conturată de dispoziţiile legale incidente, conţinute în Legea nr.31/1990R şi în Regulamentul CE nr. 2273/2003.

Conform art. 103¹ alin. (1) lit.b) din Legea nr.31/1990R, valoarea nominală a acţiunilor proprii dobândite de societate, inclusiv a celor aflate deja în portofoliul său, nu poate depăşi 10% din capitalul social subscris. Având în vedere faptul că, în cazulsocietăţilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, capitalul social este împărţit în acţiuni nominative, ce au o valoare egală, rezultă că operaţiunea de răscumpărare nu va putea depăşi limita de 10% din totalul acţiunilor emitentului.

 

            Conform, prevederilor art. 5 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 2273/2003, emitentul nu poate cumpăra mai mult de 25% din cantitatea medie zilnică de acţiuni care sunt tranzacţionate pe piaţa reglementată pe care se efectuează achiziţia. Cantitatea medie zilnică se calculează pe baza volumului mediu zilnic de operaţiuni realizate în cursul lunii anterioare celei în care programul este făcut public şi stabilit pe această bază pe durata autorizată pentru programul respectiv. În cazul în care programul nu se referă la această cantitate, cantitatea medie zilnică se calculează pe baza cantităţii medii zilnice de acţiuni tranzacţionate pe durata a douăzeci de zile de tranzacţionare anterioare zilei în care se efectuează achiziţia.

 

În cazul în care lichiditatea pieţei este extrem de slabă, emitentul poate depăşi plafonul de 25%, menţionat anterior, cu condiţia:

(a) să informeze în prealabil autoritatea competentă a pieţei respective în legătură cu

intenţia de depăşire a plafonului;

(b) să anunţe corespunzător publicului această posibilitate de depăşire a plafonului;

(c) să nu depăşească 50% din volumul mediu zilnic.

 

 

 

 

V.  Efectele juridice ale operaţiunii de răscumpărare a propriilor acţiuni de către societatea emitentă

 

5.1. Intrarea în patrimoniul societăţii emitente a propriilor acţiuni. Limitarea drepturilor aferente acţiunilor răscumpărate

 

            Prin dobândirea propriilor acţiuni de către societatea emitentă, aceasta devine propriul său acţionar. Normele legale în vigoare stabilesc însă o serie restricţionări ale exercitării drepturilor societăţii emitente ce derivă din calitatea sa de acţionar.

            Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (1) din Legea nr.31/1990R, acţiunile dobândite în conformitate cu dispoziţiile art. 103¹ şi 104 nu dau dreptul la dividende pe perioada deţinerii lor de către societate. Tot astfel, potrivit art. 105 alin. (2) din Legea societăţilor comerciale dreptul de vot conferit de acţiunile proprii deţinute va fi suspendat pe perioada deţinerii lor de către societate.

Trebuie subliniat faptul că textul art. 105 este incident în toate situaţiile în care societatea deţine propriile sale acţiuni, întrucât dispoziţiile art. 103¹ şi 104 din Legea nr.31/1990R acoperă toate situaţiile posibile în care un emitent poate să dobândească propriile acţiuni.

Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 105 sunt incidente şi în situaţia în care o altă persoană

            Includerea propriilor acţiuni deţinute ca elemente de active bilanţiere impune specificarea în pasivul bilanţului a unei reserve de valoare egală valorii la care sunt înregistrate propriile acţiuni deţinute, rezervă ce nu poate fi distribuită, chiar dacă excede nivelului de 20% din capitalul social prevăzut de art. 183 alin. (1) teza a II a din Legea nr.31/1990R.

 

            Dreptul de proprietate al societăţii emitente asupra propriilor acţiuni este, de asemenea, limitat de dispoziţiile legale incidente. Conform art. 104¹ alin. (1) din Legea nr.31/1990R, acţiunile care sunt dobândite cu încălcarea condiţiilor legale trebuie înstrăinate în termen de un an de la dobândire.

 

5.2 Obligaţia de înstrăinare

 

Potrivit dispoziţiilor art. 104¹. alin. (1) din Legea nr.31/1990R acţiunile dobândite cu încălcarea condiţiilor imperative impuse de lege trebuie înstrăinate în termen de un an de la dobândire.

În ipoteza în care valoarea nominală a propriilor acţiuni dobândite de către societate fără respectarea limitelor prevăzute de art. 103¹ (respectiv dobândite printr-un transfer cu titlu universal, acţiunilor integral liberate, dobândite prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, într-o procedură de executare silită împotriva unui acţionar, debitor al societăţii, respectiv acţiunilor integral liberate, dobândite cu titlu gratuit), fie direct, fie prin intermediul unei persoane acţionând în nume propriu, dar în contul societăţii, inclusiv valoarea nominală a acţiunilor proprii existente deja în portofoliul societăţii, depăşeşte 10% din capitalul social subscris, acţiunile depăşind acest procent vor trebuiînstrăinate în termen de 3 ani de la dobândire.

În cazul în care acţiunile nu sunt înstrăinate în termenele sus-menţionate, aceste acţiuni trebuie anulate, societatea fiind obligată să îşi reducă în mod corespunzător capitalul social subscris.

 

5.3. Obligaţiile de informare

 

    Conform prevederilor art. 105¹ din Legea nr.31/1990R consiliul de administraţie este ţinut să includă în raportul ce însoţeşte situaţiile financiare anuale următoarele informaţii cu privire la dobândirea sau înstrăinarea de către societate a propriilor acţiuni:

   a) motivele dobândirilor efectuate pe durata exerciţiului financiar;

   b) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor dobândite şi a celor înstrăinate pe durata exerciţiului financiar şi procentul din capitalul social subscris pe care acestea îl reprezintă;

   c) în cazul dobândirii sau înstrăinării cu titlu oneros, contravaloarea acţiunilor;

   d) numărul şi valoarea nominală a tuturor acţiunilor dobândite şi deţinute de către societate şi procentul din capitalul social subscris pe care acestea îl reprezintă.

 

Potrivit art.4 alin. (2) din Regulamentul CE nr.2273/2003, înainte de începerea operaţiunilor, programul detaliat, aprobat de către AGEA este anunţat corespunzător publicului din statele membre în care emitentul a solicitat admiterea acţiunilor sale la tranzacţionarea pe o piaţă reglementată.

Programul detaliat etse necesar să conțină în special obiectivul programului de răscumpărare, contravaloarea maximă, numărul maxim de acțiuni care trebuie achiziționate și durata pentru care a fost autorizat programul.

Orice modificare ulterioară a programului este necesra să fie precedată de o notificare adecvată a publicului din statele membre.

Emitentul este obligat să utilizeze mijloace adecvate pentru  a se achita de obligațiile de informare privind aceste operațiuni către autoritatea competentă a pieței reglementate pe care au fost admise la tranzacționare acțiunile. Aceste mijloace trebuie să permită înregistrarea fiecărei operațiuni dintr-un program de răscumpărare, inclusiv toate informaţiile relevante privind tranzacţiile efectuate cu acţiunile respective.

Dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Regulamentul CE nr. 2273/2003 prevăd obligaţia societăţii emitente de a face publice detaliile tuturor operațiunilor până la sfârșitul celei de-a șaptea zile bursiere de la data executării lor.

Modalitatea de informare constă în transmiterea unei notificări către operatorul de piaţă şi C.N.V.M., aceste entităţi ale pieţei de capital urmând a publica pe website-urile proprii anunţul emitentului privind răscumpărarea propriilor acţiuni.

Desigur, hotărârea AGEA prin care a fost aprobat programul de răscumpărare va fi publicată în mod necesar în Monitorul Oficial al României Partea a IV a.

Toate tranzacţiile  de cumpărare efectuate de către emitent se raportează în mod obligatoriu, incluzându-se toate informaţiile relevante (preţ, volum, data şi ora tranzacţiei etc.) către CNVM şi operatorul de piaţă, în speţă Bursa de Valori Bucureşti.

 

Potrivit art. 116 alin. (4) din Regulamentul CNVM nr.1/2006,  atunci când un emitent de acţiuni care sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată dobândeşte sau înstrăinează, direct sau indirect, propriile acţiuni, acesta face public, procentul acţiunilor proprii deţinute, cât de curând posibil, dar nu mai târziu de patru zile lucrătoare de la respectiva înstrăinare sau dobândire, dacă acest procent atinge, depăşeşte sau scade sub pragurile de 5% sau 10% din totalul drepturilor de vot. Acest procent este stabilit pe baza numărului total de acţiuni la care sunt ataşate drepturi de vot.

 

5.4. Obligaţia efectuării tuturor tranzacţiilor de răscumpărare a propriilor acţiuni pe piaţa reglementată unde se află listate respectivele titluri

 

Tranzacţiile prin care societatea emitentă îşi răscumpără propriile acţiuni nu pot să fie efectuate decât pe piaţa reglementată în cadrul căruia au fost admise la tranzacţionare aceste acţiuni.

Iniţierea operaţiunii de răscumpărare a propriilor acţiuni de către societatea emitentă produce, de regulă, efecte inevitabile asupra valorii de piaţă a acestora, datorită apariţiei pe piaţa respectivă a unui cumpărător important cel puţin din perspectiva volumului ordinelor de cumpărare introduse în sistemul de tranzacţionare.

În aceste condiţii, în cazul societăţilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată se impune desfăşurarea acestei operaţiuni în condiţii de deplină transparenţă, prin informarea promptă şi completă a tuturor investitorilor, autorităţii administrative (Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare) şi a operatorului de piaţă cu privire la prezenţa în piaţă, în calitate de cumpărător, a societăţii emitente.

În ipoteza în care acţiunile respective sunt admise la tranzacţionare atât pe o piaţă reglementată, cât şi într-un alt sistem de tranzacţionare, iar societatea emitentă decide să deruleze operaţiunea de răscumpărare doar în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare, vor fi aplicabile regulile ce guvernează răscumpărarea propriilor acţiuni pe o piaţă rgelementată.

 

Există o situaţie de excepţie. Potrivit art. 81 lit. c) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 13/2005 privind auto­rizarea şi funcţionarea depozitarului central, caselor de com­pen­sare şi contrapărţilor centrale[12], depozitarul central poate efectua transferuri directe de proprietate asupra valorilor mobiliare, ca efect al:

 

c) Cesionării de către emitent a acţiunilor proprii către perso­nal. Această excepţie îşi are doar raţiuni economice, fiind vorba de politica societăţii emitente de stimulare a propriilor angajaţi prin acordarea de acţiuni gratuite sau la un preţ inferior preţului de piaţă. Legea societăţilor comerciale, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 441/2006, prevede că răscumpă­rarea propriilor acţiuni în vederea distribuirii acestora către salariaţi trebuie să îndeplinească toate condiţiile legale stipulate pentru răscumpărarea de către un emitent a propriilor acţiuni. Potrivit art. 103¹ alin. (1) din Legea nr. 31/1990, răscumpărarea propriilor acţiuni nu se va putea efectua decât în temeiul unei hotărâri AGEA, valoarea nominală a acţiunilor proprii dobândite de societate, inclusiv a celor aflate deja în portofoliul său, nu poate depăşi 10% din capitalul social subscris, pot fi răscumpărate doar acţiuni integral liberate, iar plata acţiunilor astfel dobândite se va face numai din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societăţii, înscrise în ultima situaţie financiară anuală aprobată, cu excepţia rezervelor legale.

Potrivit art. 103¹ alin. (2), acţiunile răscumpărate de emitent în vederea cesionării lor către angajaţii societăţii trebuie distribuite în termen de 12 luni de la data dobândirii.

În art. 76 din Regulamentul nr. 1/2006 se prevede că răscum­părarea acţiunilor proprii poate avea drept temei programele de oferire de opţiuni pe acţiuni salariaţilor, precum şi alte forme de alocare de acţiuni către salariaţi.

Aşadar, această excepţie reprezintă o facilitate legală acordată de lege societăţilor emitente de a duce la îndeplinire un program de stimulare a propriilor salariaţi prin alocarea de acţiuni.

Şi în acest caz special este necesar a se respecta dispoziţiile Regulamentului CE nr. 2273/2003.

 

5.5.. Contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate în cadrul programnelor de răscumpărare a propriilor acţiuni nu sunt supuse regimului juridic al abuzului de piaţă

 

            Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Directiva 2003/6/CE, privind abuzul de piaţă, interdicţiile din acest normativ comunitar nu se aplică „tranzacţiilor cu acţiuni proprii efectuate în cadrul programelor de răscumpărare”.

Pentru a putea beneficia de derogarea de la regimul sancţionator al abuzului de piaţă, prevăzută la art. 8 din Directiva 2003/6/CE, pe durata participării sale la un program de răscumpărare, emitentul nu poate efectua următoarele operaţiuni:

a) vânzarea de acţiuni proprii pe durata programului;

b) operaţiuni pe durata perioadei care, în conformitate cu legislaţia statului membru în care au loc operaţiunile respective, reprezintă o „perioadă închisă”;

c) operaţiuni cu valori mobiliare pentru care emitentul decide să amâne publicarea unei informaţii confidenţiale.

Perioada închisă de tranzacţionare reprezintă o noţiune care nu este definită în sistemul de drept românesc. Ea reprezintă, de regulă, acea perioadă de timp cuprinsă între completarea situaţiilor financiare anuale şi anunţarea publică a rezultatelor financiare. În această perioadă insiderilor le este interzis să efectueze tranzacţii cu titlurile companiei emitente[13] .

Vânzarea de acţiuni proprii pe perioada derulării programului este permisă în cazul în care emitentul este o societate de investiţii sau o instituţie de credit şi care, în ceea ce priveşte informaţia, a stabilit bariere informaţionale efective („zidul chinezesc”), aflate sub controlul autorităţilor competente, între persoanele care răspund de prelucrarea informaţiilor confidenţiale care se referă direct sau indirect la emitent şi persoanele care răspund de deciziile referitoare la tranzacţionarea acţiunilor proprii (inclusiv operaţiunile efectuate în contul clienţilor), atunci când tranzacţionează acţiuni proprii pe baza unei astfel de decizii.

Operaţiunile în cadrul perioadei închise sau cele în cazul cărora emitentul a decis să amâne dezvăluirea informaţiei privilegiate nu se aplică în cazul în care emitentul este o societate de investiţii sau o instituţie de credit şi care, în ceea ce priveşte informaţia, a stabilit bariere informaţionale efective („zidul chinezesc”), aflate sub controlul autorităţilor competente, între persoanele care răspund de prelucrarea informaţiilor confidenţiale care se referă direct sau indirect la emitent (inclusiv operaţiunile efectuate în cadrul programului de răscumpărare) şi persoanele care răspund de tranzacţionarea acţiunilor proprii în contul clienţilor, atunci când realizează efectiv astfel de operaţiuni. Aceste restricţii privind efectuarea unor operaţiuni cu titluri ale emitentului, de către acesta, nu se aplică:

a) în cazul în care emitentul a iniţiat un program de răscumpărare pe baza unui calendar

precis;

b) în cazul în care coordonatorul sindicatului de subscriere este o societate de investiţii sau o instituţie de credit care ia deciziile privind datele de achiziţionare a acţiunilor emitentului independent de acesta şi fără a fi influenţat de acesta.

 

În cazul în care se realizează cumpărarea propriilor acţiuni de către un emitent pentru a asigura plata contravalorii acţiunilor unei alte companii ce urmează a fi achiziţionate avem de-a face cu o operaţiunea care a primit statutul de practică de piaţă acceptată la Bursa Euronext, fiind recunoscută de Autoritatea Pieţelor Financiare din Franţa (AMF).

            Această practică se caracterizează prin aceea că o societate emitentă, ale cărei acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, achiziţionează şi păstrează propriile acţiuni pentru un moment viitor în care le va utiliza ca mijloace de plată la achiziţia unei alte companii. Acţiunile proprii pot fi păstrate o perioadă nelimitată în timp. În cazul în care deţinerea acestor acţiuni nu mai este necesară, emitentul poate să le aloce în cadrul unor programe vizând reducerea capitalului social, onorarea obligaţiilor izvorând din titluri de creanţă convertibile în titluri de proprietate sau din programele de opţiuni pe acţiuni sau alte alocări de acţiuni salariaţilor emitentului sau unei societăţi asociate. Acţiunile proprii pentru a căror deţinere nu mai există motivul vizat de această practică pot fi, de asemenea, alocate pentru o altă practică de piaţă acceptată sau vândute.

            Tranzacţiile efectuate în cadrul acestei practici nu pot conduce la deţinerea unui procent mai mare de 10% din capitalul social al emitentului.

            În cazul în care un emitent utilizează mai mult de 1% din deţinerea sa ca acţionar pentru achiziţionarea unei alte companii, este necesară efectuarea unei evaluări din partea unui expert independent asupra raportului de schimb.

 

 

VI. Fondurile din care se realizează răscumpărarea acţiunilor proprii

 

Conform art. 103¹ alin. (1) lit.d) din Legea nr.31/1990R, răscumpărarea  se poate face numai din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societăţii, înscrise în ultima situaţie financiară anuală aprobată, cu excepţia rezervelor legale.

Potrivit art.183 din Legea nr.31/1990R, rezervele legale trebuie menţinute la nivelul de 20% din capitalul social. De asemenea, conform art. 183 alin. (2) din Legea nr.31/1990R, dacă fondul de rezervă, după constituire, s-a micşorat din orice cauză, va fi completat până la atingerea limitei minime de 20%.

În ipoteza în care societatea nu a înregistrat profit nu va fi îndreptăţită să desfăşoare operaţiunea de răscumpărare a propriilor acţiuni, chiar dacă sunt îndeplinite toate celelalte condiţii, inclusiv autorizarea dată de către adunarea generală extraordinară.

 

 

VII. Situaţii specifice de răscumpărare a propriilor acţiuni

 

În anumite situaţii limitativ prevăzute delege, societatea emitentă este obligată să răscumpere acţiunile acelor acţionari care îşi exercită dreptul de retragere din societate şi, implicit, dreptul de a primi un preţ legal pentru titlurile emitentului. Existenţa obligaţiei de răscumpărare se întemeiază pe dispariţia lui affectio societatis în cazul acţionarilor care solicită retragerea din societate.

 

7.1 Situaţiile prevăzute de art. 134 din Legea nr.31/1990R

 

            Dispoziţiile art. 134 din Legea nr.31/1990R reglementează patru cazuri  excepţionale în care societatea emitentă este obligată să procedeze la răscumpărarea propriilor acţiuni, ca urmare a cererilor adresate de acţionari, în ipoteza în care este adoiptată o hotărâre a adunării generale care decide:

   a) schimbarea obiectului principal de activitate;

   b) mutarea sediului societăţii în străinătate;

   c) schimbarea formei societăţii;

   d) fuziunea sau divizarea societăţii.

 

Potrivit dispoziţiilor art. 134, condiţiile în care este antrebată obligaţia societăţii de răscumpărare a propriilor acţiuni sunt urmă­toarele:

a)         adoptarea unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor (este vorba de o hotărâre a AGEA) având drept obiect fie mutarea sediului societăţii în străinătate, fie schimbarea obiectului principal de activitate, fie schimbarea formei societăţii, fie fuziunea sau divizarea societăţii;

b)        exprimarea unui vot împotriva acestei hotărâri a adunării gene­rale de către acţionarul care solicită retragerea;

c)         depunerea la sediul societăţii a unei declaraţii scrise privind retragerea din societate;

d)        exercitarea dreptului de retragere în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii AGEA privind mutarea sediului în străinătate, schimbarea obiectului principal de activitate sau a formei societăţii, respectiv de la data adoptării hotărârii AGEA privind fuziunea sau divizarea.

În cazul fuziunii sau divizării, ţinând cont de formularea legală, apreciem că dreptul la un preţ legal există pentru acţionarii tuturor societăţilor implicate în operaţiunile de fuziune, respectiv de divizare, existente la momentul adoptării hotărârilor AGA. Aşadar, vor beneficia de acest drept şi acţionarii societăţilor care îşi con­tinuă existenţa ca urmare a operaţiunilor de fuziune sau divizare, nu numai acţionarii societăţilor care urmează să dispară ca urmare a acestor operaţiuni.

A fost menţionată în doctrină[14] existenţa unui alt caz în care poate fi exercitat un drept de retragere din societate, şi anume în ipoteza în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

 a) actul constitutiv al unei societăţi pe acţiuni conţine restricţii în legătură cu transferul liber al acţiunilor;

b) acţionarul are motive temeinice pentru a părăsi societatea;

c) ceilalţi acţionari, prin atitudinea lor, împiedică acţionarul să‑şi înstrăineze acţiunile.

Autorii citaţi arată că, într‑o asemenea ipoteză, acţionarul în cauză se va putea adresa instanţei de judecată, solicitând rezilierea parţială a actului constitutiv, doar cu privire la persoana sa. Dacă va admite acţiunea, instanţa va putea să stabilească o modalitate de despăgubire bazată pe prevederile art. 134 sau pe cele ale art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Acest caz de retragere din societate este menţionat în mod indirect de art. 20 din Directiva a II a a Consiliului. Achiesăm la acest punct de vedere, luând în considerare şi faptul că affectio societatis – intenţia acţionarilor de a desfăşura în comun o activitate comercială nu mai subzistă în privinţa acţio­na­rului care doreşte să părăsească societatea, însă nu poate realiza acest deziderat, întrucât actul constitutiv şi ceilalţi acţionari împie­dică acest vânzarea liberă a titlurilor sale. Această ipoteză este desigur valabilă doar în situaţia unor societăţi închise, deoarece în situaţia societăţilor listate libera negociabilitate a acţiunilor nu poate fi afectată prin prevederi statutare.

Acţionarii care doresc să‑şi înstrăineze acţiunile către societate în temeiul art. 134, trebuie să depună declaraţia scrisă de retragere în termen de 30 de zile. Acest termen începe să curgă de la data publicării hotărârii adunării generale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV‑a, în cazurile modi­ficării elementelor esenţiale ale societăţii (mutarea sediului în străinătate, obiectul principal de activitate sau forma societăţii) şi de la data adoptării hotărârii adunării generale, în cazul fuziunii sau divizării.

Termenul este de decădere, întrucât după expirarea sa se stinge însuşi dreptul subiectiv şi nu doar dreptul la acţiune. Pe cale de consecinţă acest termen de 30 de zile nu poate fi suspendat sau întrerupt şi nici nu poate opera instituţia repunerii în termen.

Acţionarii vor depune la sediul societăţii, alături de declaraţia scrisă de retragere, acţiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar eliberate potrivit art. 97, în cazul în care societatea nu a emis acţiuni în formă materială. Această normă legală nu are niciun efect juridic, întrucât, potrivit art. 98 din Legea nr. 31/1990 dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative se transferă prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor, în cazul societăţilor închise şi, în cazul societăţilor listate, pe baza princi­piului livrare‑contraplată, în cadrul sistemului de compen­sare‑decontare al pieţei reglementate, potrivit art. 145 din Legea
nr. 297/2004. În aceste condiţii, păstrarea certificatului de acţionar de către acesta după exercitarea dreptului de retragere nu are nicio consecinţă, acesta neputând să înstrăineze a doua oară acţiunile sale în baza acestui certificat de acţionar.

Dreptul la un preţ legal al acţionarului care solicită retragerea din societate în condiţiile art. 134, se naşte din momentul în care acesta depune la societate declaraţia de retragere, conform art. 134 alin. (3).

Legea nu prevede niciun termen în care societatea este ţinută să plătească acţionarului care a depus declaraţia de retragere, în conformitate cu dispoziţiile art. 134 alin. (3), contravaloarea acţiu­nilor sale.

Acţionarul care exercită dreptul la un preţ legal prevăzut de dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 trebuie să înstrăineze toate acţiunile emitentului, neputând să efectueze o vânzare par­ţială şi să‑şi păstreze calitatea de acţionar.

Societatea va dobândi în mod automat acţiunile vândute de către acţionarii care se retrag din societate în condiţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Ţinând cont de dispoziţiile art. 104 alin. (2) din Legea
nr. 31/1990, în cazul dobândirii de către societate a propriilor acţiuni conform art. 134 nu se aplică restricţiile vizate de prevede­rile
art. 103¹ alin. (1) lit. a)‑c) din Legea nr. 31/1990. Prin urmare, nu va fi necesară convocarea unei noi adunări generale extraordinare care să autorizeze dobândirea propriilor acţiuni de către societate.

De asemenea, nu operează în cazul retragerii acţionarilor din societate în condiţiile art. 134 şi prevederile art. 103¹ alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 care impun o limită maximă de 10% din capi­talul social a valorii acţiunilor proprii dobândite de către socie­tate. Tot astfel, pot face obiectul răscumpărării şi acţiuni care nu sunt integral liberate.

Operează însă şi în cazul răscumpărării acţiunilor în cadrul procedurii de retragere reglementate de art. 134 dispoziţia legală inse­rată în art. 103¹ alin. (1) lit. d) care impun ca preţul de răscum­părare să fie achitat doar din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societăţii, înscrise în ultima situaţie financiară aprobată, cu excepţia rezervelor legale.

Acţiunile dobândite în condiţiile art. 134 şi cu încălcarea dispo­ziţiilor art. 103¹ din Legea nr. 31/1990, vor trebui înstrăinate în termen de cel mult un an de la data subscrierii lor, în modul stabilit de adunarea generală extraordinară.

Cele neînstrăinate în acest termen vor fi anulate, societatea fiind obligată să reducă corespunzător capitalul social.

 

Preţul de retragere sau preţul legal va fi determinat ca valoare medie ce rezultă din aplicarea acel puţin două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării, conform dispoziţiilor art. 134 alin. (4) din Legea societăţilor comerciale
nr. 31/1990.

Preţul acţiunilor va fi stabilit de către un expert autorizat inde­pendent. Expertul este numit de judecătorul delegat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 şi 39 din Legea nr. 31/1990, la cererea consi­liului de administraţie. Judecătorul delegat va numi unul sau mai mulţi experţi[15] din lista experţilor autorizaţi, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii formulate de către consiliul de administraţie.

 Actuala reglementare legală indică faptul că preţul legal va fi valoarea medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării.

Costurile acestei evaluări se suportă de către societate, conform art. 134 alin. (5) din Legea nr.31/1990R.

În reglementarea în vigoare până la data de 1 decembrie 2006, se stipula că preţul legal trebuia determinat prin folosirea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de standardele euro­pene de evaluare (EVS)[16].

Conform actualelor dispoziţii ale art. 134 din Legea
nr. 31/1990, evaluatorul independent va trebui să aplice cel puţin două metode de evaluare prevăzute de legislaţia în vigoare. Faţă de reglementarea anterioară, în actualul text al art. 134 se realizează o trimitere vagă şi generală la metodele de evaluare prevăzute de legislaţia în vigoare.

Trebuie subliniat faptul că în prezent nu există o normă legală expresă care să stipuleze metodele de evaluare care trebuie aplicate în stabilirea preţului acţiunilor unei societăţi comerciale.

 

Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 134 la societăţile tranzacţionate pe o piaţă reglementată este nelimitată din punct de vedere teoretic, însă restrânsă, din punct de vedere practic, la cazurile schimbării sediului în străinătate, a modificării obiectului principal de activi­tate şi a fuziunii sau divizării. Unii autori[17] au apreciat că textul
art. 134, cu excepţia cazului de mutare a sediului, este inaplicabil în cazul societăţilor cotate. O asemenea susţinere este într‑adevăr valabilă în cazul schimbării formei juridice a societăţii, întrucât nu pot fi admise la tranzacţionare decât societăţi pe acţiuni, iar schimbarea formei juridice a societăţii nu poate fi făcută înainte de ieşirea de la tranzacţionare (în cazul ieşirii de la tranzacţionare, acţionarii au oricum dreptul de a se retrage din societate şi de a primi un preţ legal pentru acţiunile lor).

Legislaţia pieţei de capital, atât cea primară, cât şi cea secun­dară, nu instituie însă nicio restricţie în privinţa schimbării obiec­tului principal de activitate al unui emitent.

Desigur că o asemenea modificare importantă a actului consti­tutiv trebuie raportată CNVM şi entităţilor pieţei, însă nu constituie prin ea însăşi o cauză de ieşire de la tranzacţionare a emitentului.

 

7.2 Situaţia prevăzută de  art. 242 din Legea nr.297/2004

 

            Potrivit dispoziţiilor art. 242 din Legea privind piaţa de capital, acţionarii unei societăţi admise la tranzacţionare, care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunarea generală cu privire la fuziuni sau divizări, care implică alocarea de acţiuni ce nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, au dreptul de a se retrage din societate şi de a obţine de la aceasta contravaloarea acţiunilor, potrivit art.133 din Legea nr.31/1990 (actualul art. 134).

    Ipoteza avută în vedere de art. 242 din Legea nr. 297/2004 necesită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

– o societate admisă la tranzacţionare este implicată într‑o ope­ra­ţiune de fuziune sau divizare;

– operaţiunea de fuziune sau divizare conduce la alocarea de acţiuni necotate.

Aşadar, este de remarcat că, potrivit legislaţiei pieţei de capital, nu orice operaţiune de fuziune sau divizare a unei societăţi listate conduce automat la dreptul acţionarului minoritar de a reclama de la societate plata unui preţ legal.

Dispoziţia legală a art. 242 din Legea nr. 297/2004 este apli­cabilă în următoarele cazuri:

– o societate cotată îşi încetează existenţa în urma unei opera­ţiuni de fuziune prin absorbţie sau de divizare, acţionarii săi urmând să primească în schimbul acţiunilor deţinute la societatea dizolvată (societate cotată) acţiuni la o societate necotată (socie­tatea absorbantă în cazul fuziunii sau societăţile nou create ca urmare a diviziunii);

– în situaţia în care o societate cotată fuzionează prin contopire cu o altă societate, iar noua societate rezultată nu este admisă la tranzacţionare, acţionarii societăţii tranzacţionate pe o piaţă reglementată urmând să primească acţiuni la noua societate.

Prevederile art. 242 din Legea nr. 297/2004 nu se aplică în cazul în care la momentul fuziunii prin absorbţie, societatea absorbantă este tranzacţionată pe piaţa de capital.

Având în vedere introducerea în cadrul Legii nr. 31/1990 a unei prevederi suplimentare, respectiv a art. 134 alin. (1) lit. d), care stipulează posibilitatea exercitării dreptului de retragere din orice societate pe acţiuni a acţionarilor care au votat împotriva unei divizări sau fuziuni, se pune întrebarea dacă suntem în prezenţa unei abrogări implicite a textului art. 242 din Legea pieţei de capital nr. 297/2004.

În primul rând trebuie precizat faptul că noua reglementare a Legii nr. 31/1990 a lărgit cadrul persoanelor care pot beneficia de plata unui preţ legal al acţiunilor deţinute la emitenţi care sunt implicaţi într‑o operaţiune de divizare sau de fuziune. Astfel, nu doar acţionarii societăţilor listate beneficiază de dreptul la un preţ legal în cazul fuziunii sau divizării. Apoi, aşa cum am arătat, acţio­narii tuturor societăţilor existente la momentul adoptării hotărârilor AGEA de aprobare a fuziunii sau divizării beneficiază de dreptul de retragere, indiferent dacă aceste societăţi rămân sau nu în fiinţă după realizarea fuziunii sau divizării şi indiferent dacă operaţiunea de fuziune sau divizare conduce la alocarea de acţiuni necotate.

Ţinând cont de aceste precizări, considerăm că noua regle­mentare introdusă în legislaţia românească de dispoziţiile Legii
nr. 441/2006 este în mod evident aplicabilă, în întregime, atât societăţilor listate, cât şi celor închise în ceea ce priveşte sfera persoanelor care beneficiază de drepturile ărevăzute de art. 134 din Legea nr.31/1990R.

În ceea ce priveşte procedura de retragere din societate şi de exercitare a dreptului la un preţ legal de către acţionarii care nu au fost de acord cu fuziunea sau divizarea, apreciem că sunt aplicabile normele speciale, ale legislaţiei pieţei de capital, cuprinse în art. 242 din Legea nr. 297/2004 şi în Regulamentul CNVM nr. 1/2006. Aceste norme speciale, dispoziţiile legislaţiei pieţei de capital, rămân în vigoare în măsura în care nu sunt contrare prevederilor noii legi a societăţilor comerciale. Este vorba de o aplicare a prin­cipiului specialia generalibus derogant.

Dacă unele norme ale legislaţiei pieţei de capital au devenit incompatibile cu regulile de drept introduse de Legea nr. 441/2006, atunci ele trebuie considerate ca fiind implicit abrogate, conform dis­poziţiilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 24/2000[18] privind normele de tehnică legislativă.

În ceea ce priveşte preţul de răscumpărare al acţiunilor de către societatea emitentă, Legea nr. 297/2004 face trimitere la dispo­ziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, menţionate mai sus, care impun efectuarea unei evaluări de către un expert independent pe baza a două metode recunoscute de legislaţia în vigoare, respectiv de standardele internaţionale de evaluare.

 

7.3. Situaţia prevăzută de dispoziţiile Dispunerii de Măsuri nr.8/2006 emise de C.N.V.M.

 

Dispunerea de Măsuri nr. 8/2006 emisă de către C.N.V.M. prevede posibilitatea retra­gerii de la tranzacţionare din iniţiativa societăţii emitente, în baza hotă­rârii AGEA, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) în ultimele 12 luni anterioare datei publicării convocatorului AGEA:

– să se fi înregistrat un număr de cel mult 50 de tranzacţii cu acţiuni ale respectivului emitent, excepţie făcând tranzacţiile efec­tuate între persoane implicate sau persoane aflate în legături strânse sau persoane care fac parte din acelaşi grup şi

– numărul de acţiuni tranzacţionate să reprezinte cel mult 1% din totalul acţiunilor reprezentând capitalul social al emitentului;

b) acordarea către acţionarii care nu sunt de acord cu hotărârea adunării generale a dreptului de a se retrage din societate şi de a obţine contravaloarea acţiunilor.

 

Dreptul societăţii emitente de a se retrage de la tranzacţionare din propria sa iniţiativă are ca obligaţie corelativă, îndatorirea de a răscumpăra acţiunile deţinute de acţionarii care doresc retragerea din societate, ca urmare a deciziei AGEA de retragere de la tranzacţionare

 

Astfel, actul normativ emis de CNVM stipuelază obligaţia societăţii emitente de a include în convocatorul AGEA, ca punct distinct pe ordinea de zi, prezentarea raportului întocmit de un evaluator independent cu privire la preţul pe acţiune care urmează a fi achitat în cazul retragerii acţionarilor din cadrul emitentului.

Preţul trebuie stabilit în conformitate cu standardele interna­ţionale de evaluare de către un evaluator independent înregistrat la CNVM. Costurile generate de întocmirea raportului de către eva­lua­torul independent se suportă de către societatea comercială în cauză. O dispoziţie deosebit de importantă este aceea care arată că, în cazul în care AGEA a fost convocată ca urmare a solicitării for­mulate de un acţionar/un grup de acţionari care acţionează în mod concertat ce deţin o poziţie semnificativă, costurile generate de întocmirea raportului de evaluare vor fi suportate de către aceştia.

În cadrul AGEA, administratorii prezintă acţionarilor şi conclu­ziile evaluatorului independent înregistrat la CNVM privind preţul unei acţiuni, ce reprezintă preţul minim pe care îl pot obţine acţio­narii care nu sunt de acord cu hotărârea privind retragerea şi care poate fi adoptat de AGEA. Preţul va fi inclus în textul hotărârii AGEA care se publică.

Data de înregistrare stabilită în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004, în speţă dat în funcţie de care se identifică acţionarii care pot beneficia în acest caz de delistare de dreptul la un preţ legal, va fi ulterioară cu cel puţin 90 zile dar nu mai mult de 120 zile datei AGEA în care s‑a hotărât retragerea de la tran­zacţionare. Este o veritabilă completare a prevederilor Legii pieţei de capital, care indică în art. 238 alin. (1) teza a II‑a faptul că data de înregistrare trebuie să fie cu cel puţin 10 zile lucrătoare ulterioară datei adunării generale, fără a fi fixată o limită supe­rioară în timp.

Acţiunile respectivului emitent vor fi suspendate de la tranzac­ţionarea pe piaţa de capital cu două zile lucrătoare înainte de data de înregistrare, în mod asemănător cu situaţia derulării procedurii de retragere din societate în cazul fuziunii sau divizării.

Hotărârea AGEA se publică atât în Monitorul oficial, potrivit dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 31/1990, cât şi în cel puţin două cotidiene de circulaţie naţională, precum şi pe pagina de internet a CNVM şi a pieţei pe care se tranzacţionează respectivele valori mobiliare.

De asemenea, este introdus o obligaţie nouă în sarcina emiten­tului, aceea de a informa prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire toţi acţionarii înregistraţi la data de referinţă care nu au participat la AGEA în care s‑a hotărât retragerea de la tranzac­ţionare cu privire la hotărârea AGEA, inclusiv cu privire la preţul pe acţiune care urmează a fi achitat în cazul retragerii acţionarilor din cadrul emitentului. Scrisorile se transmit la adresa acţionarului existentă în evidenţa societăţii care ţine registrul acţionarilor emitentului.

Termenul de exercitare a dreptului la un preţ legal este acelaşi cu cel prevăzut în Regulamentul nr. 1/2006, 45 de zile, însă momentul de la care începe să curgă acest termen este diferit. Dacă în conformitate cu prevederile art. 87 din Regulamentul nr. 1/2006, acţionarii îşi puteau exercita dreptul de retragere în termen de 45 de zile de la dat publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de ieşire de la tranzacţionare, potrivit Dispunerii nr. 8/2006, acest termen curge de la data de înregistrare.

Dreptul de retragere poate fi exercitat de către acţionarii existenţi la data de înregistrare cu condiţia ca aceştia să fi deţinut respectivul pachet de acţiuni şi la data de referinţă a AGEA care a hotărât retragerea de la tranzacţionare. Astfel, se împiedică posibi­li­tatea ca anumite persoane să achiziţioneze acţiunile care urmează a fi retrase de la tranzacţionare doar în vederea exercitării dreptului de retragere, dacă preţul oferit de societate, stabilit în urma eva­luării este superior preţului de piaţă la care au achiziţionat acţiunile respective. O asemenea măsură contribuie, pe de altă parte, la menţinerea unei pieţe ordonate pentru titlurile respective. Dacă nu ar exista o asemenea dispoziţie, între momentul datei de referinţă (reamintim anterioară adunării generale) pentru AGEA care decide delistarea şi momentul datei de înregistrare (ulterioară cu cel puţin 90 de zile datei AGEA), în cazul în care preţul de delistare ar fi supe­rior preţului de piaţă, ar exista o presiune deosebită la cumpă­rare, fapt ce ar conduce la creşterea preţului de piaţă al acţiunilor în discuţie. Dacă preţul ar fi inferior, s‑ar ajunge fie la o prăbuşire a cursului datorită dorinţei acţionarilor existenţi de a vinde titlurile deţinute în perioada cât încă se mai tranzacţionează acestea pe piaţa de capital, fie la o blocare completă a tranzacţionării, datorită lipsei totale de atractivitate.

Dispunerea de Măsuri nr. 8/2006 conţine în cadrul art. 2 pct. II o prevedere deosebit de importantă cu privire la posibilitatea ieşirii de la tranzacţionare a societăţilor emitente care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 2 pct. I din Dispunere (sub 50 de tranzacţii anuale cu acţiuni ale emitentului care să reprezinte sub 1% din capitalul social al acestuia): aceste acţiuni vor putea fi retrase de la tranzacţionare doar dacă sunt respectate prevederile art. 206 din Legea nr. 297/2004, respectiv derularea unei oferte publice de preluare adresate tuturor acţionarilor şi pentru toate acţiunile deţinute de aceştia, urmată de exercitarea dreptului de squeeze‑out de către acţionarul majoritar. În acest caz, preţul legal (de retragere) va fi plătit acţionarilor care doresc retragerea din societate de către acţionarul majoritar care a iniţiat oferta publică.

 

            Este de menţionat că Dispunerea de Măsuri nr. 8/2006 prevede singura situaţie în care societatea emitentă şi nu acţionarul majoritar este obligată să achiziţioneze acţiunile deţinute de acţionarii care îşi exercită dreptul de retragere la delistarea societăţii. În toate celelalte cazuri, delistarea nu se poate realiza, potrivit art. 203 din Legea nr.297/2004, decât dacă acţionarul majoritar efectuează o ofertă publică adresată tuturor celorlalţi acţionari şi pentru toate deţinerilor lor şi achiziţionează 90% din acţiunile vizate în cadrul ofertei, ori ajunge să deţină 95% din totalul drepturilor de vot ale societăţii.

 

 

VIII. Problema aplicării restricţiilor din Regulamentul nr. 2273/2003 în afara pieţelor reglementate

 

            De lege lata, în cazul emitenţilor admişi la tranzacţionare într-un sistem de tranzacţionare care nu întruneşte condiţiile unei pieţe reglementate, restricţiile privind tranzacţiile încheiate în cadrul  programelor de răscumpărare a propriilor acţiuni din cadrul Regulamentului CE nr.2273/2003 nu sunt aplicabile.

            Această concluzie este argumentată de faptul că Directiva 2003/6(CE este aplicabilă numnai societăţilor comerciale admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, iar Regulamentul CE nr. 2273/2003 este emis de către Comisia Europeană în aplicarea art. 8 din Directiva 2003/6/CE. De altfel, în tot cuprinsul regulamentului ăn discuţie se face vorbire numai de titluri admise la tranzacţionare cel puţin pe o piaţă reglementată. 

            Având în vedere rigorile impuse de normele juridice comunitare pentru un emitent pentru a fi admis pe o piaţă reglementată, precum şi înaltul grad de protecţie oferit investitorilor care achiziţionează titluri tranzacţionate pe o astfel de piaţă, cerineţele din Regulamentul nr.2273/2003 privind preţul şi volumul tranzacţiilor încheiate în cadrul progarmelor de răscumpărare a propriilor acţiuni sunt o consecinţă firească a cadrului legal aplicabil pieţelor reglementate.

            Pe de altă parte, emitenţii care nu sunt admişi la tranzacţiare pe o piaţă reglementată oferă investitorilor ab initio alte perspective de protecţie şi risc, dar şi de regim juridic aplicabil. 

            Din această perspectivă, credem că aceste condiţii restrivtice aplicabile răscumpărării propriilor acţiuni de către un emitent listat pe o piaţă rgelementată ar fie xcesiv a fi extinse şi în cazul unor emitenţi listaţi într-un sistem alternativ de tranzacţionare multilateral sau bilateral. Absenţa lichidităţii unor astfel de emitenţi, valoarea mică de regulă a companiilor respective, comparativ cu cea a emitenţilor listaţi pe o piaţă reglementată, reprezintă cauze care ar împiedica desfăşurarea oricăror operaţiuni de răscumpărare a propriilor acţiuni, în condiţiile în care ar opera condiţiile restrictive din cadrul art. 5 al Regualamentului CE nr. 2273/2003.

 

IX. Sancţiuni pentru nerespectarea condiţiilor legale în care pot fi răscumpărate propriile acţiuni de către societatea emitentă

 

            Alături de alţi autori[19] apreciem că nerespectarea condiţiilor legale în care pot fi răscumpărate propriile acţiuni de către societatea emitentă se sancţionează cu nulitatea absolută. Considerăm că nulşitatea poate fi invocată de orice persoană are interes, deci de către orice acţionar al societăţii, întgrucât achiziţionarea de acţiuni proprii de către societatea emitentă, atunci când această operaţiune nu este utilă, reprezintă o cheltuială nejustificată, cauzatoare de prejudicii pentru fiecare acţionar care nu a fost contrapartea emitentului în contractul de vânzare-cumpărare.

            Din această perspectivă nu putem achiesa la punctul de vedere exprimat în doctrină [20] în sensul că numai creditorii societăţii şi societatea însăşi se pot rpevala de nulitatea operaţiunii. Atâta vreme cât acţionarii societăţii nu pot fi consideraţi că au calitatea de creditori ai societăţii decât într-o interpretare extrem de extensivă, este nejustificat să nu li se recunoască dreptul la acţiunea în nulitate pentru dobândirea de către societate a propriilor acţiuni cu încălcarea dispoziţiilor egale.

 

            Potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Legea nr.31/1990R, fondatorii, în faza de constituire a societăţii, şi membrii consiliului de administraţie, respectiv ai directoratului, în cazul unei majorări a capitalului subscris, sunt obligaţi să achite contravaloarea acţiunilor subscrise de către societatea emitentă sau de către uin terţ în nume propriu, dar în contul societăţii emitente.

 

            Conform prevederilor art. 275 pct. 5 din Legea nr.31/1990R, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă administratorul care dobândeşte acţiuni ale societăţii în contul acesteia, în cazurile interzise de lege. Încălcarea dispoziţiilor art. 103, 103¹ şi 104 reprezintă situaţii de dobândire de acţiuni în contul societăţii în cazuri interzise de lege.

 

 

Noutate

• Opinie Cristian Duţescu, partener Duţescu&Partners: Regândirea fiscalizării proprietăţii (I). Eliminarea impozitării proprietăţii asupra construcţiilor
• Lansare de carte: Teoria generală a bunurilor, autor: Av. dr. Cristian Duțescu
• Impozitarea Operațiunilor cu Cryptomonede
• De ce lipsa de supraveghere pe pieţele financiare poate naşte monştri. Cazul City Insurance şi câteva probleme ale pieţei de capital
• NOUTĂȚI/ELEMENTE IMPORTANTE PRIVIND PROIECTUL DE REGULAMENT PRIVIND EMITENȚII DE INSTRUMENTE FINANCIARE ȘI OPERAȚIUNI DE PIAȚĂ

Publicatii Inapoi